Innovation Laboratories for Climate Action – ILCA
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava implementează proiectul Innovation Laboratories for Climate Action, prin care își propune să devină lider și beneficiar al unui ecosistem integrat pentru inovare climatică, printr-o serie de acțiuni care vor susține antreprenoriatul și competitivitatea.
Obiectivele proiectului vizează:
- consolidarea capitalului uman în inovarea climatică și antreprenoriat prin formarea și îndrumarea studenților, a personalului academic și non-universitar în rezolvarea problemelor sistemice;
- promovarea capacității multidisciplinare de inovare climatică și socială prin înființarea de laboratoare de inovare climatică și prin implicarea actorilor ecosistemului în dezvoltarea proiectelor de inovare climatică;
- sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) în tranziția climatică și în procesul de digitalizare.
Proiectul ILCA reunește 5 instituții de învățământ superior (HEI) și 3 organizații de cercetare sub tematica climei. Astfel, alături de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, din proiect mai fac parte următoarele instituții:
- Savonia University, din Finlanda – coordonator de proiect
- University of Forestry, Sofia, Bulgaria
- Vilnius College of Technology and Design, Vilnius, Lituania
- Lithuanian Research Center for Agriculture and Forestry
- Yuriy Fedkovych Chernivtsi National University, Ukraina
- Natural Resources Institute Finland
- National Scientific Center Institute Of Agriculture NAAS, Ukraina
Inițiativa HEI a EIT este un obiectiv cheie pentru EIT, ca parte a noii sale strategii, Agenda Strategică de Inovare a EIT 2021-2027. Inițiativa își propune să sprijine instituțiile de învățământ superior cu expertiză și coaching, acces la ecosistemul de inovare al EIT și finanțare, permițându-le să dezvolte planuri de acțiune pentru inovare, care completează nevoile instituțiilor individuale de învățământ superior.
Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT) întărește capacitatea Europei de a inova, oferind soluții la provocările globale stringente și promovând talentul antreprenorial pentru a dezvolta o creștere durabilă și locuri de muncă calificate în Europa. EIT este un organism al UE și o parte integrantă a Horizon Europe, programul-cadru al UE pentru cercetare și inovare. Institutul sprijină parteneriate pan-europene dinamice, între companii de top, Comunități de Cunoaștere și Inovare ale EIT, laboratoare de cercetare și universități.
Coordonator proiect partener USV: prof. univ. dr. Carmen Nastase