Seminar de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laborator Academic ASF la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava – 9 octombrie 2025
Institutul de Studii Financiare şi Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava vă invită în data de 9 octombrie 2025, ora 12:00 – la Seminarul de Perfecționare Vocațională SmartFIN@ISF şi Laboratorul Academic ASF. Seminarul cuprinde prezentări interactive, prezentări de studii de caz, aspecte tehnice și practice din domeniul educației financiare și al pieței de capital.
Invitați speciali la sesiunea 9 octombrie 2025:
Ieronim ȘTEFAN – licențiat în Administrație și Management Public și deține un master în Bănci și Asigurări, ambele obținute la Academia de Studii Economice din București. În prezent, este doctorand la Universitatea din Craiova. Cu o pregătire solidă în domeniul economic, a acumulat experiență profesională în cadrul Institutului Cultural Român (ICR), la serviciul financiar-contabilitate, și la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA). Din 2020 face parte din echipa Institutului de Studii Financiare (ISF), unde, din 2024, coordonează Departamentul de Educație Financiară. Este certificat ca Formator și Manager de Proiect.
Răzvan Alexandru POPP – economist, ocupă funcția de Șef Serviciu al Serviciului Transparență si Raportări Emitenți, Direcția Generală – Sectorul Instrumentelor si Investițiilor Financiare din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară, structură care asigură supravegherea obligațiilor de raportare a emitenților si respectarea drepturilor acționarilor. A absolvit cursurile facultății de Cibernetică, Statistică si Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice din București, specializarea Cibernetică Economică. Din anul 2006 lucrează in cadrul Autorității cu atribuții de supraveghere, autorizare si reglementare a pieței de capital (Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, in prezent Autoritatea de Supraveghere Financiară). Cu experiență in piața de capital de aproape 20 ani, si-a desfășurat activitatea, in principal, in zona de supraveghere a emitenților (societăților admise la tranzacționare). Debutul in cadrul autorității a fost structura de supraveghere electronică a tranzacțiilor, pe funcția de referent de specialitate, respectiv specialist. Ulterior a ocupat pe rând funcția de Șef Serviciu in cadrul structurii care asigură supravegherea obligațiilor de raportare a emitenților si respectarea drepturilor acționarilor (Serviciul Monitorizare Investigare Emitenți), Consilier in cadrul cabinetului Președintelui C.N.V.M., Consilier in cadrul Cabinetului Vicepreședintelui A.S.F. – Sectorul Instrumentelor si Investițiilor Financiare si Director al Direcției Contestații si Protecția Investitorilor.
Persoană de contact: Conf. univ. dr. Anișoara APETRI, email: anisoara.apetri@usm.ro