“Knowledge has to be improved, challenged, and increased constantly, or it vanishes.”
(Peter Drucker)
Misiune și Obiective
Înființat în anul 2008 prin Hotărârea Senatului Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor își asumă rolul de a încuraja, a susține și a promova demersurile de cercetare fundamentală și aplicată, contribuind astfel la dezvoltarea teoriei în management și administrarea afacerilor, dar și la modelarea unei culturi organizaționale în spiritul principiilor și valorilor universale ale eticii academice.
Centrul se dorește un promotor al achiziției, procesării și diseminării cunoștințelor, prin implementarea unui management al cercetării științifice articulat pe tendințele din spațiul european și internațional.
Activitățile centrului se axează în direcția:
- promovării unor noi inițiative de cercetare și concentrării eforturilor de cercetare pe arii tematice unice, multidisciplinare sau trans-disciplinare;
- dezvoltării unor forme de colaborare între mediul academic și mediul de afaceri în activitatea de cercetare și consultanță;
- susținerii cercetării post-universitare și post-doctorale;
- formării și dezvoltării aptitudinilor/abilităților/competențelor de cercetare științifică;
- colaborării cu alte centre de cercetare din USV și din alte universități din țară sau străinătate.
Printre ariile majore de interes se numără:
- Managementul organizațiilor de afaceri;
- Knowledge Management;
- Internaționalizarea organizațiilor de afaceri;
- Managementul echipelor;
- Management comparat;
- Analiza strategică a mediului concurențial;
- Managementul informatic al afacerilor;
- Impactul social al revoluției informaționale;
- Impactul revoluției informaționale în spațiul academic.
Director de departament
|
Rozalia-Iuliana KICSI
|
prof. univ. dr. Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava |
rozalia.kicsi@usm.ro |
Membri
| Aurel Burciu, Rozalia Kicsi, Alexandra Danileț | The Virtuous Innovation-Internationalization- Performance Circle: Evidence from the Romanian ICT Sector, în Romanian Management Theory and Practice: Navigating Digitization and Internationalization in the New Global Economy, Editori Ovidiu Nicolescu, Constantin Oprean, Aurel Mihail Titu, Sebastian Vaduva, Springer, 2025 | |
| Daniela Mihaela Neamțu | Education and Economic Development
A Social and Statistical Analysis, Palgrave Macmillan, 2023 |
|
|
Alexandru-Mircea Nedelea |
Brand și branding, Editura Economică, București, 2022
|
|
| Alexandru-Mircea Nedelea | Marketing online, Editura Economică, București, 2022
|
|
| Marius-Costel Eși | Misiunea organizațiilor de afaceri, Editura Economică, București, 2022
|
|
| Ciprian Hrețcanu | Reţelele holonice de afaceri: un model de business în era digitală, Editura Economică, București, 2022 | |
| Alexandra-Maria Danileț | Inovarea şi internaţionalizarea firmelor: paradigme actuale ale societăţii cunoaşterii, Editura Economică, București, 2021 | |
| Daniela Mihaela Neamțu | Analiza statistică a educației. Vector al dezvoltării socioeconomice, Editura Economică, București, 2018 | |
| Simona Buta | Capitalul uman, capitalul social si studiul relatiilor informale din organizatiile de afaceri, Editura Pro Universitaria, București, 2016
|
|
| Raluca Zoltan | Managementul echipei – un model de cercetare inter- și transdisciplinară, Editura Didactică și Pedagogică, București, 2015 | |
| Aurel Burciu, Rozalia Iuliana Kicsi, Irina Ștefana Cibotariu, Marcela Cristina Hurjui | Tranzacții comerciale internaționale, Editura Polirom, București, 2010 | |
| Aurel Burciu (coord), Gabriela Prelipcean, Ionel Bostan, Valentin Hapenciuc, Carmen Chasovschi, Costica Roman, Mihai Popescu, Romulus Vancea, Dumitru Dimbu, Carmen Nastase | Introducere în management, Editura Economica, București, 2008
|
Susțineri teze de doctorat
28.09.2024
TIMUȘ V. Mihai, Studiu privind impactul utilizării ICT (Information and Communications Technology) asupra cunoștințelor tacite ale salariaților din corporațiile multinaționale, domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor, coordonator științific prof. univ. dr. Aurel Burciu
MAFTEI M. Maria Magdalena, Rolul educației și experienței managerului unei agenții de turism în contextul adoptării strategiilor de adaptare a firmei la piață, domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor, coordonator științific prof. univ. dr. Gina Ionela Butnaru
PRUNĂU S. Nicolae-Florin, Influența gândirii strategice din doctrina militară asupra strategiilor dezvoltate de grupurile japoneze keiretsu în perioada postbelică, domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor, coordonator științific prof. univ. dr. Aurel Burciu
29.11.2023
ANICHITI I. Alexandru, Adaptarea structurilor de primire turistice la cerințele pieței, domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor, coordonator științific prof. univ. dr. Gina Ionela Butnaru
DONISĂ A. Geanina (BRÂNZĂ), Identificarea profilului antreprenorial pentru generația Z, domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor, coordonator științific prof. univ. dr. Gina Ionela Butnaru
26.09.2020
GALAN M. Alexandra-Maria (DANILEȚ), Studiul relației dintre dinamica inovării și internaționalizarea organizațiilor de afaceri, domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor, coordonator științific prof. univ. dr. Aurel Burciu
23.09.2017
AILENEI D. Lucia, Haoticismul mediului de afaceri post-criză la nivel de corporații multinaționale, domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor, coordonator științific prof. univ. dr. Aurel Burciu
SCURTU N. Laurenția-Elena, Dimensiunea tacită a cunoștințelor pentru accesul la poziții executive și exercitarea lor în organizații de afaceri, domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor, coordonator științific prof. univ. dr. Aurel Burciu
24.09.2016
HREȚCANU I. Ciprian Ionel, Rolul IT în conceperea şi funcţionarea reţelelor holonice ale organizaţiilor de afaceri în context post-criză, domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor, coordonator științific prof. univ. dr. Aurel Burciu
EȘI V. Marius Costel, Studiul condiţionării pragmatism – filosofie în definirea şi adaptarea misiunii organizaţiilor de afaceri, domeniul de doctorat Administrarea Afacerilor, coordonator științific prof. univ. dr. Aurel Burciu
Workshop-uri
Mai 2025: Workshop: „Activitatea metodică din cadrul Cercului pedagogic al domeniilor Turism și alimentație, Comerț, Economic, Estetica și Igiena corpului omenesc” (zona Fălticeni – Suceava), coordonator: lect. univ. dr. Gabriela Cioban
Noiembrie 2025: „Reafirmarea încrederii în educație ca promotor al succesului profesional individual și al valorilor comune ale societății”, coordonatori: prof. univ. dr. Rozalia Kicsi, prof. univ. dr. Grosu Veronica, prof. univ. dr. Socoliuc Marian, lect. univ. dr. Gabriela Cioban
Martie 2025: „Rolul educației în dezvoltarea profesională și personală a tinerilor, coordonatori: prof. univ. dr. Socoliuc Marian, lect. univ. dr. Cioban Gabriela, prof. univ. dr. Grosu Veronica, prof. univ. dr. Kicsi Rozalia
Octombrie 2024: „Intervenții și politici eficiente în combaterea / diminuarea abandonului școlar”, coordonator: lect. univ. dr. Gabriela Cioban
Aprilie 2018: Workshop: „Atelier de lucru. Direcțiile educației pentru o nouă revoluție industrială”, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, sub egida Centrului de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor
Martie 2018: Workshop: „Problematica abandonului școlar din perspectiva învățământului preuniversitar și a celui universitar. Cauze, remedii, soluții“, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, sub egida Centrului de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor
Februarie 2018: Masă rotundă: „Învățământul economic în domeniul serviciilor. Legătura între mediul preuniversitar, universitar și piața muncii”, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor si Turism, sub egida Centrului de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor.
Ianuarie 2017: Workshop: „Dezvoltarea învățământului superior în corelație cu învățământul preuniversitar și piața muncii“, sub egida Centrului de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor.
Noiembrie 2017: Workshop: „Asigurările în economie și societate”, noiembrie 2017, în cadrul manifestărilor științifice ale departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, sub egida Centrului de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor
Octombrie 2017: Workshop: „Sistemul Bancar – oportunități pentru dezvoltarea carierei”, în cadrul manifestărilor științifice ale departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, sub egida Centrului de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor.
Evenimente organizate de Centrul de Marketing
Mai 2025: Workshop: “Strategia celor 4M — un cadru practic și eficient pentru creșterea digital”, Centrul de Marketing
Aprilie 2025: Workshop: “Promovarea ofertelor de joburi, Centrul de Marketing în parteneriat cu Buzz Camp
Aprilie 2024: Workshop „Start în antreprenoriat”, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing
Aprilie 2024: Workshop „Interviu, networking și succes professional”, coordonator conf. univ. dr. Alexandru-Mircea Nedelea
Martie 2024: Workshop „De la zero la succes”, , coordonator conf. univ. dr. Alexandru-Mircea Nedelea
Noiembrie.2022: Workshop: “Marketing… the next frontier! (ediția a X-a)”, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing
Mai 2021: Workshop: “Marketing si Vânzări – To be or not to be… online! (ediția a IX-a), în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing
Decembrie 2020: Workshop: “Marketing si Vânzări – Povestea Banilor (ediția a VIII-a)“, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing
Martie 2020: Workshop: “Marketing Educațional“, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing
Decembrie 2019: Workshop: “Marketing si Vânzări – Tu știi cine ești? (ediția a VII-a)“, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing
Mai 2019: Workshop: “Marketing si Vânzări – cum să îți vinzi ideea dar… să rămână a ta (ediția a VI-a)“, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing.
Aprilie 2019: Workshop: Propunere legislativă în domeniul educației – necesitate sau demers inutil? “, sub egida Centrului de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor.
Decembrie 2018: Workshop: “Marketing si Vânzări – cum să te vinzi (ediția a V-a)“, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing.
Martie 2018: Workshop: “Marketing si Vânzări în Servicii (ediția a IV-a)”, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing.
Noiembrie 2017: Workshop: “Marketing și Vânzări în Turism (ediția a III-a)”, în cadrul manifestărilor științifice ale departamentului de Management, Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing.
Aprilie 2017: Workshop: Marketing și vânzări, ediția a II-a, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing
Noiembrie 2016: Workshop: “Marketing și vânzări, ediția I“, noiembrie 2016, în cadrul manifestărilor științifice ale Departamentului de Management Administrarea Afacerilor și Turism, în colaborare cu Centrul de Marketing
- Seminar Științific „Conjecturi, Modelări, E-business“, ianuarie 2016, sub egida Centrului de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor.
- Lansare de cărți publicate în România (decembrie 2016), de interes major pentru doctoranzii din cadrul FSEAP:
– Vasile Dinu et al. (2016). A concepe, a redacta și a publica un articol științific. Editura ASE București;
– Constantin Brătianu (2015). Gândirea strategică. Editura Pro Universitaria. București.
Conducători de doctorat






























